te privesc cu privirea rece

Intr-o clipa toate se opresc si te privesc cu privirea rece,de otel.Se pregatesc sa te loveasca,iti striga cu mutenia lor sa te opresti din drumul tau,pe care tu il credeai un drum bun,dar n-ai vazut ca drumul s-a pierdut,undeva.E timpul sa primesti lovitura direct in inima,s-o rabzi si eventual sa nu te clatini,sa continui sa traiesti,sa cauti seninul si linistea din durerea pe care o vei simti.
Dar durerile sunt tacute,asa cum lacrimile sunt tacute si se prefac in stele sau petale de trandafiri in interiorul tau.
Si cand esti lovit,cazi,sau te sprijini sa nu cazi mai rau,cautand sa te agati de sperante,ultimele sperante din viata ta,ultimele clipe de senin reale sau imaginare.Astfel,cazand te prabusesti scuturandu-te de toata mandria,toata credinta si viata,si patat de toata mizeria pe care pana acum nu ai vazut-o.Sunt clipe care te trezesc,iar trezirea poate fi un esec dureros,totusi o voce iti spune:"ridica-te,frumusetea din sufletul tau nu a murit!"
Atatea chipuri privim si adesea nu stim ce ascund ele,dar ne grabim sa judecam.Nu stim ce tristeti si bucurii ascund acei oameni pt ca toate se consuma in interior,acolo inauntrul nostru este adevarata viata,mult mai tumultuoasa,galagioasa,dureroasa,chiar si fericita.In interiorul nostru clipele vorbesc,lacrimile vorbesc,chiar si necuvintele,gandurile ne vorbesc.Si eu,privind aceste chipuri pe care nu le cunosc,ma gandesc ca sunt la fel ca acestia.De ce nu s-ar prabusi si in mine lumile toate imaginare sau reale?De ce n-as avea si eu parte de dureri tacute in coltul meu de singuratate straduindu-ma sa-mi tin toate sperantele,fericirile pt a nu deveni doar o pulbere de stele invizibila?Doar sunt om si omul nu poate scapa de suferinta.Am numai poveri amare si amara e clipa in care stii ca o parte din sufletul tau,moara...