Sunt o şoaptă scufundată în marea agitată Aş vrea să fiu raza ta de soare să aprind iubirea, Un cântec al inimii tale să te alint Să aştern iubirea mea peste inima ta… Să tremuri la atingerea pielii mele Cu o voce stinsă să te învelesc în şoapte de dor Să fiu flacăra ascunsă în sufletul tău, Să vibrezi de dorinţa iubirii… Să ne contopim în noapte şi să ne iubim…
Să nu-mi tai aripile, nu pleca Aş fi strigat în urma ta Dar tu nici capul n-ai întors, Te-ai gândit că n-are rost Nu-mi frânge zborul, nu pleca Am plâns încet în urma ta Dar tu te-ai dus, nu ţi-a păsat De sufletul ce-ai sfâşiat Să nu-mi iei visele, mai stai Strigam după un colţ de rai Dar tu n-ai auzit, te-ai dus Fără să-ţi pese c-ai distrus Poveşti cu zâne şi cu crai. Nu-mi lua iubirea, nu pleca, Te imploram în noaptea grea Dar cu tăcerea-i sfărâmat Tot ce aveam mai minunat. |
Ţi-am furat câteva clipe şi le-am făcut nemuritoare, Azi plouă între noi, Între cer şi pământ s-a aşternut pustiul şi cât de mult mă doare tăcerea Aştept să-mi spui măcar un cuvânt, Te văd în picăturile de ploaie, în fulgii de nea Te aud în orice melodie, într-o adiere de vânt, în paşii trecătorilor Am visat ce nu trebuia, un drum pe care privesc şi nu mai sunt. Ninge cu dor şi vise spulberate. Îngenunchez şi mă rog dacă am greşit! Dar nimeni nu mă aude! Poate aşa-i mai bine să nu mă ierte nimeni... Pentru ce mi-am dorit. Oare a fost prea mult? Mai am puţin şi nu am şters cu sărutări doi ochi ce mă privesc cu drag, Pe-acelaş drum din nou revin, cu-n licăr de speranţă şi mă rog să te găsesc. |
S-au scuturat toţi trandafirii, Călcând petalele iubirii, Cu gândul cu cuvântul, Ai stors din suflet, roua despărţirii, Într-o distanţă a durerii, Apare soarta nemuririi Fără să şti ce-i idealul, închizi o poartă, A fericirii În timpul cel adevărat, Oricum m-ai fi privit, N-ai cum să vezi, mai mult decât... Atât. Poţi în cuvinte să ascunzi, dorinţe mici, Fără de sensul, greu, al adevărului etern, În care nu mai crezi, În care nu mai simţi decât... Inelul amăgirii, Poţi să mă vrei, Poţi să mă uiţi, Sub piatra stinsă, A himerei. |
Profesorul i-a întrebat dacă vor să bea o cafea bună şi s-a întors din bucatarie cu un vas mare plin cu cafea şi o mulţime de ceşti. Unele erau din porţelan fin, altele din sticlă, plastic, unele arătând normal, altele foarte delicate şi scumpe, unele cu inserţii aurite, altele cu toarta ciobită, şi i-a rugat pe fiecare să se servească.
Când toţi aveau câte o ceaşcă de cafea în mână profesorul le-a zis: Dacă aţi observat fiecare dintre voi a pus cafea în câte o ceaşcă scumpă şi fină lăsând ceştile simple şi ieftine goale pe masă. E normal să vreţi ceea ce e mai bun în viaţă, dar tocmai asta e sursa problemelor şi a stresului pe care îl aveţi zi de zi.
Nu contează ce ceaşcă ai ales, cafeaua are acelaşi gust. Ceaşca nu adaugă nicio calitate cafelei. În cele mai multe cazuri o face doar să fie mai scumpă sau, în alte cazuri, nu putem vedea ce e de fapt înăuntru. Ceea ce aţi vrut voi de fapt a fost cafeaua, nu ceaşca şi totuşi, inconştient, aţi ales cele mai scumpe şi bune ceşti. Şi apoi aţi început să vă uitaţi la ceaşca celuilalt gândindu-vă că e mai frumoasă decât a voastră.
Viaţa e ca o cafea bună: jobul, banii, cariera, maşina, casa, hainele, poziţia în societate sunt ceştile. Doar ne ajută să ne trăim viaţa, dar nu sunt VIAŢA. Hainele pe care le avem, poziţia în societate şi banii nu înseamnă viaţa. Doar ne ajută să trăim viaţa. Nu definesc ceea ce înseamnă viaţa. Din contră, majoritatea oamenilor care au mult, sunt invidioşi pe alţii care au mai mult şi nu reuşesc să se bucure de ceea ce au.
Câteodată concentrându-ne doar pe ceaşcă, uităm să savurăm cafeaua.
Savuraţi cafeaua, nu ceştile! Cei mai fericiţi oameni nu sunt cei care au cele mai multe lucruri. Cei mai fericiţi oameni ştiu să se bucure cât mai mult de ceea ce au, acolo unde au, în momentul prezent. Ei fac viaţa să fie frumoasă.
Bine-ai venit cu părul prins
În mărgăritărele,
Cu trupul pe sub sân încins
În volburate într-adins
Rochiti de rândunele.
Mireasa-n carul tău de flori
Cu fluturi prin bulendre,
Aduci taraf de cântători,
Vioarele-n privighetori
Iar cobza-n macalendre.
Dai lumii sufletul senin
Şi dor de poezie,
Dai chef de joc şi de pelin
Şi poate, un pahar cu vin
Nuntaşului ce scrie.
YLY.RO oferă toată simpatia şi dragostea faţă de tine, cititorule oferindu-ţi fluxul de energie care se stabileşte între cuvântul scris şi sufletul tau, redând mai multă forţă, putere şi curaj, creând un imbold de viaţă, eliminând gândurile şi încărcările negative din mintea noastră, lăsând loc sacralităţii care ne dă putere nemărginită de a atinge în toate domeniile cele mai intense trăiri ale vieţii şi prosperând în orice privinţă, trăind o viaţă plină de împliniri, ca fiind sensul existenţei tale şi a mântuirii.
 De la cuvant la faptaViaţa continuă, iar fiecare dintre noi trebuie să facă paşi spre mai bine, înspre o mai bună şi corectă comportare în viaţa lui şi mediul în care trăieşte. Cunoaşterea şi informaţia nealterată ne sunt necesare în această viaţă care să ne creeze un echilibru de zi cu zi, bucurându-ne de consideraţie din partea semenilor noştri primind mai multă bunăvoinţă din faptele aproapelui nostru. Astfel vei dobândi mai multă linişte sufletească, vei fi mai înţelept ca respectând pe cei de lângă tine te respecţi pe tine insuţi, creând astfel o lume mai bună şi totodată o viaţă mai bună.
|
