Tot mai era un pic de primăvară
Şi-acum aruncă ochii pe fereastră
A viscolit pe despărţirea noastră.
Distanţa s-a-nmulţit în alb de moarte
Departe s-a făcut foarte departe
Şi ninge între noi ninsoare mare
Ninsoare de sfârşit de calendare.
Şi vor veni dezastre de tot felul
Precum m-anunţă trist violoncelul
Şi harpa şi pianul mă omoară
Reverberându-mi fulgii de afară.
Mai latră undeva de frig un câine
Dar tu ce faci în ziua fără mâine
De fapt de ce te-ntreb când eu de mâine
Mi-am interzis să ştiu de-i rău sau bine.
Şi a venit ninsoarea alb-albastru
Să parafeze totul cu dezastru
Să iasă lupii, agenţii foamei sure
Din fiecare pâlcuri de pădure
Să vină prin oraşe mari dihănii
Şi caii aburind să tragă sănii
Şi poşta în aceste vremuri stranii
Să-ntârzie cu lunile şi anii.
Să vezi şi tu ce tragic strigăt este
Să nu mai dai de tine nici o veste
Pe ochi am doar când ninge praf de rază
Şi drumurile noastre se blochează
Nici nu mai ştiu de-i noapte sau e ziuă
E doar ninsoarea noastră de adio.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu